Povestea lui niciun

Povestea lui NICIUN (niciun sau nici un) – Grammar Nazi

Nestatornica ființă umană este într-o continuă schimbare și nu se mulțumește doar cu evoluția sa. La fiecare pas pare că vrea să schimbe mereu lucrurile din jurul său, fără regrete sau urme de nostalgie. Omul nu rămâne fidel nici măcar limbii materne. Astfel, în loc să se adapteze el la regulile cu care “a crescut”, le adaptează din mers conform exigențelor sau, nu de puține ori, conform necesităților sale de confort fonic.

Din 1757 – anul în care a apărut prima carte de gramatică a limbii române, care purta numele de „Gramatica rumânească” (a lui Dimitrie Eustatievici) – limba română a suferit multe modificări. Am importat neologisme, am extins sensul unor cuvinte și am creat forme noi, cu o sonoritate modernă, arhivându-le pe cele vechi și etichetându-le ca arhaisme.

Eroul poveștii Grammar Nazi de astăzi este “NICIUN”. Așa cum probabil ați anticipat, nici el nu a scăpat de valurile schimbărilor. Ba, mai mult de atât, a fost trecut de la forma lui inițială (“legată”), la o formă modificată (“dezlegată”), ca ulterior să revină la ceea ce a fost încă de la început.

Niciun sau nici un? Cum s-a trecut la forma legată a lui niciun și de ce s-a ales această formă?

Până în 1953, forma oficial corectă a pronumelui negativ compus niciun, niciuna și a adjectivului pronominal corespunzător – niciun, nicio – a fost cea legată.

După 1953, s-a decis să se treacă la forma dezlegată a acestora – respectiv nici unul, nici una și nici un, nici una. Vreme de 50 de ani, acestea au fost formele promovate de gramatica limbii române, chiar dacă logica din spatele formării acestor cuvinte ar fi fost mai mult în favoarea formelor inițiale.

Niciun sau nici un - Grammar Nazzi

Dar nici un(ul), în toate formele sale, a devenit treptat singura excepție în categoria sa, din mai multe puncte de vedere:

  • era singurul redat grafic ca două cuvinte separate, vreun(ul) fiind comparația de referință;
  • din seria cuvintelor formate cu “nici-„ (nici + odată, nici + când, nici + unde, etc) era singurul care se scria așa.

Atunci lingviștii au decis revenirea la forma legată a cuvântului, concretizând această modificare și în ediția din 2005 a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM 2005). Principalele argumente care au susținut noua scriere a lui niciun etc., au fost:

  • scrierea legată va facilita recunoașterea ca atare a pronumelui/adjectivului pronominal;
  • respectă paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice unde găsim pronume cu o structură asemănătoare;
  • grafia niciun etc. corespunde și pronunțării în două silabe [ničun];
  • va fi scos din categoria de excepții de la regulă, aliniindu-l formelor cu structură relativ asemănătoare [vreun(ul), niciodată, nicicând, etc.].

Dezbaterile lingviștilor pe teme legate de forma cuvintelor nu se vor încheia, probabil, niciodată. Gramatica noastră se va modifica în timp, în funcție de tendința generală de înțelegere pentru pronunțarea unor cuvinte sau de argumente logice, care tind să uniformizeze regulile ce pot fi aplicate anumitor categorii gramaticale.

Până la noi schimbări însă, NICIUN rămâne suveran cu forma sa legată, atunci când este cazul, iar Grammar Nazi vi-l prezintă ca atare. Să recapitulăm prin câteva exemple cele relatate mai sus.
N-am nici un chef să merg la film. (1953 – 2005)

N-am niciun chef să merg la film (2005 – prezent + înainte de 1953)
(Niciun = adjectiv pronominal negativ, scris într-un cuvânt, conform DOOM2)

Nu m-a sunat nici unul. (1953 – 2005)

Nu m-a sunat niciunul.  (2005 – prezent +  înainte de 1953)
(Niciunul = pronume negativ, scris într-un cuvânt, conform DOOM2)

Nu a mai rămas nici unul în clasă  (1953 – 2005)

Nu a mai rămas nici unul în clasă  (2005 – prezent +  înainte de 1953)
(Nici unul = are sensul de nici măcar unul.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.