Înlătură teama de a greși, cu übers!

Înlătură teama de a greși, cu übers!

Albert Einstein spunea: „Dacă cineva nu a făcut niciodată o greșeală, înseamnă că nu a încercat nimic nou„. Nu toți suntem Einstein, dar nu-i așa că, venind de la cineva ca el, aceste cuvinte ne fac să ne simțim mai bine? 🙂

De mici suntem obișnuiți să fim criticați dacă greșim. Și din cauza disconfortului provocat de observațiile părinților sau ale profesorilor, ajungem să evităm să mai fim puși în situația de a greși. Și uite așa, ajungem să ne inhibăm, să nu încercăm lucruri noi și, practic, ne blocăm singuri din evoluție.

O altă consecință negativă a temerii de a greși este minciuna. Ajungem să mințim pentru a ne acoperi greșelile, fapt care generează apoi un lanț al slăbiciunilor. Plus că  trebuie să ai o memorie foarte bună ca să nu fii descoperit și asta poate fi epuizant. După cum știm, minciuna are picioare scurte. 🙂

E mai relaxant să nu minți. Mark Twain spunea: „Spune adevărul și nu va mai trebui să ții minte nimic.”

Adevarul este că nu există persoană care să nu greșească. Chiar și cei care ne critică. „Errare humanum est” sau în traducere de la SenecaA greși este omenește„.

Sunt foarte mulți înțelepți, scriitori și alte personalități, care condamnă teama de a greși. Cea mai mare greșeală este teama de a nu greși.

Și totuși, ce putem face ca să înlăturăm această teamă?

Teama ne ajută să fim atenți, alerți, astfel încât sa facem lucrurile cât mai bine posibil. Deci e bună, dar până la un punct. Pentru că dincolo de această limită, teama ne transformă în victime, care așteaptă instrucțiuni pentru orice acțiune și aprobare din partea celorlalți. Practic vom ajunge niște angajați roboței, care nu au inițiativă și nu își asumă riscuri. Niciun angajator nu apreciază asta. 🙂

Ce putem face odată ce am greșit, este să ne asumăm și să ne recunoaștem greșeala. „Am greșit, îmi pare rău.” Apoi să propunem metode prin care ne putem revanșa. Această abordare va câștiga respectul celui afectat de greșeala noastră, spre deosebire de disprețul pe care l-ar simți, în cazul în care ar descoperi singur greșeala și mai ales dacă l-am minți, încercând să o ascundem.

Până la urmă, dacă greșești, câștigi ceva ─ experiența de a fi testat o cale care nu a mers și înțelepciunea de a nu te mai întoarce asupra ei pe viitor și de a încerca, în schimb, o nouă cale, până va merge și vei reuși ce ți-ai propus! 🙂

übers știe toate acestea și îți vine în ajutor atunci când greșești. Prin tehnologia specială pe care o folosește. Dacă greșești, pur și simplu ștergi cu guma din capăt și scrii mai departe.

Te poți exprima liber, fără teama de a greși, concentrându-te doar pe ceea ce ai de făcut.

Așa că pune-ți ideile pe curat! cu übers 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.